Bucurie

Ma bucur de soare. Ma bucur ca desi e Noiembrie, e atat de cald si frumos afara. Sunt dependenta de soare si de vremea buna. Oare simti la fel? 

Ma simt incarcata de energie atunci cand vremea e frumoasa. Plimbarile in aer liber, cu razele soarelui ce imi dezmiarda chipul, parca sterg orice urma de suparare, iar adierea vantului ia cu el toate grijile mele. Cand sunt in natura parca intreaga mea lume interioara se schimba, si fiecare miscare din jurul meu ma face sa fiu prezenta, sa ma bucur de viata, sa fiu recunoscatoare pentru ce am, pentru ce vad si ce simt. Atunci cand pasesti in natura, aceasta te primeste de fiecare data cu bratele deschise, chiar daca nu ai mai vizitat-o de mult, chiar daca esti vesel sau trist, cu mintea incarcata sau nu. Te primeste si nu te judeca, e ca un prieten bun si intelept, gata sa imparta cu tine din linistea sa. 

Daca pomii ne-ar putea vorbi probabil ne-ar povesti tot ce au vazut pe parcursul anilor, dar nu ar vorbi despre tristete, ci despre bucurie, despre crestere si despre cum sa nu te lasi doborat atunci cand factorii externi nu sunt in favoarea ta. Cred ca ne-ar vorbi despre linistea lor interioara, si despre cat de importanta e ea pentru a putea creste sanatos si frumos, despre faptul ca aspectul lor exterior nu reprezinta un motiv ca ei sa nu reuseasca sa se inalte. Ne-ar vorbi si despre cat de mult natura ii ajuta sa se incarce si cat de frumos circula energia prin radacinile, trunchiul, ramurile, frunzele lor, iar asta ii ajuta sa razbeasca. Ne-ar mai spune si ca atunci cand sunt doborati de oameni, nu se intristeaza, ci se bucura ca pot tine de cald atunci cand sunt aprinsi in sobe, si stiu ca o parte din samanta lor va dainui mereu. 

Sa vezi binele in orice situatie, sa iti pastrezi calmul, stiind ca nimic din ce tu aprobi nu te poate dobori si ca ai mereu parte de protectia Divina, sa tii fruntea sus si sa nu iti fie rusine de aspectul tau exterior si nici de ceea ce porti in suflet, sa lasi energia buna sa circule prin tine si sa dai drumul gandurilor grele, sa privesti mai mult spre cer si sa iti amintesti ca Cineva tine in palma Sa intreaga lume, sa te bucuri de ceea ce te inconjoara si sa fii prezent, sa daruiesti din ce esti si ce ai celor din jur. Acestea sunt doar cateva din intelepciunile naturii, care ne invata atat de multe, si de care fiecare din noi ne putem bucura necontenit si cu care ne putem incarca, fara a ni se spune ca am luat prea mult sau prea putin. 

Tie ce iti aduce bucurie?

Cat de valorosi suntem pentru noi insine?

Eu cred in importanta pretuirii de sine, cred ca porneste din interiorul fiecaruia si este combustibilul care asigura succesul in fiecare domeniu al vietii noastre. Daca pretuirea de sine lipseste, fiecare pas pe care dorim sa il facem devine mai greoi decat trebuie, iar intregul drum in viata devine anevoios. Pretuirea ne da acel boost care ne ajuta sa ne miscam gratios, fara teama ca daca lumea nu ne apreciaza, inseamna ca nu avem valoare, fara frica de a ne da voie sa gresim, fara teama de a ne exprima liber si autentic. 

Atunci cand pretuirea de sine exista intr-un procentaj ridicat, unii oameni se tem sa nu fie perceputi de cei din jur ca fiind aroganti sau narcisisti. Dar exista o diferenta considerabila intre a fi arogant si narcisist si a te pretui pentru ceea ce esti, fara a iti mai fi frica sa arati lumii adevaratele tale culori, chiar daca uneori imaginea nu e placuta ochilor. Avem tendinta sa ne acoperim cu masti, pentru a ne proteja de critica celor din jur, nestiind de fapt ca tot ce facem este sa ne demonstram noua ca nu suntem suficient de buni pentru cei din jur. Atunci cand avem curajul sa ne privim in oglinda si sa spunem: “ma accept asa cum sunt, ma pretuiesc si stiu ca am ceva valoros de oferit, sunt recunoscatoare pentru darurile ce le am si aleg sa nu imi mai fie rusine de propria persoana, de felul in care arat, de felul in care vorbesc, gandesc sau ma port”, ne ridicam din randul multimii si ne dam voie sa fim ceea ce ni s-a dat sa fim: fiinte de lumina, care aleg sa vada partea buna a lucrurilor. Stiti cat de putini astfel de oameni exista? 

Oamenii se feresc de alti oameni, se protejeaza de posibili dusmani, la tot pasul. Dar stiti care e cel mai mare dusman al nostru? Noi insine. Sa ai curajul sa stai tu cu tine si sa te ierti pentru tot ce ti-ai facut pe parcursul anilor, sa te accepti asa cum esti, sa incetezi sa mai lupti impotriva ta, sa iti dai voie sa stralucesti in felul tau unic, asta cred eu ca inseamna pretuirea de sine. Iar bucuria este ca atunci cand alegem sa ne pretuim, vom sti sa punem bariere sanatoase intre noi si cei din jur, si nu masti. Bariere care ne ajuta sa avem grija de noi, prin care ne dam voie sa fim autentici, iar oamenii sa stie sa ne respecte spatiul si sufletul. Iar cei care nu vor sti sa le respecte, vor pleca singuri, fara ca noi sa ne batem capul cu acest lucru. 

Imi doresc sa avem zi de zi curajul de ne cunoaste cu adevarat si de a ne accepta cu bune si rele, de a trai fara regretul ca nu ne-am ascultat sufletul si nu ne-am pretuit destul. Zi de zi - pentru ca aceasta e o alegere zilnica. 

Un cuvant de inceput

Bun venit pe blogul meu. Acest blog a luat nastere in urma cu 8 ani, cand scriam din suflet despre experientele mele, in speranta ca pot impartasi din ce m-a invatat viata. Dupa cativa ani de la infiintare, am sters toate articolele pentru ca la vremea respectiva nu credeam ca am lucruri importante sau interesante de spus. Lucrurile s-au schimbat mult de atunci. Am crescut, am trecut prin si mai multe experiente, iar viata m-a slefuit ca pe un diamant, lucru care inca se intampla. Suntem cu totii intr-un proces continuu de crestere si dezvoltare.

Iti multumesc ca esti aici, si sper ca ceea ce scriu sa iti faca experienta aceasta numita viata mai frumoasa, sa iti deschida ochii spre noi orizonturi, sau poate doar sa iti confirme ca nu esti singura persoana care traieste un caleidoscop de emotii.